Din informațiile pe care le avem până în acest moment se pare că poliția ar fi fost sesizată despre un incident și un echipaj s-a prezentat la fața locului. Acolo, agenții ar fi încercat să discute cu un elev de aproximativ 15-16 ani, informează baiamare24.ro

Se pare că aceștia nu au reușit și au cerut ajutor. Pentru a-l imobiliza pe puștan a fost nevoie de 3 polițiști (doi bărbați și o femeie). Pe imaginile video se vede clar cum puștiul chiar lovește polițiștii.

Într-un final cinci polițiști l-au ”condus” pe adolescent în duba poliției.

Conform ultimelor informații primite se pare că polițiștii au fost înjurați, scuipați și chiar agresați de elevul recalcitrant.

Hainele acestora au fost rupte, pantalonii la fel. Un martor al incidentului a spus polițiștii au cerut sprjin doar pentru a-l transporta la unitatea de poliție și nu pentru a-l imobiliza. În urma refuzului de a fi condus la sediul poliției dar și comportamentului agresiv s-a procedat la imobilizarea adolescentului.

Mai mult, se pare că elevul ar fi cunoscut consumator de substanțe interzise, însă acest lucru urmează să se stabilească în urma analizelor toxicologice.

Așteptăm și un punct de vedere referitor la acest incident și la modul de intervenție al echipajelor de poliție din partea IPJ Maramureș.

Ce spune IPJ Maramureș:

Un echipaj de ordine și siguranță publică a intervenit după ce a fost sesizat că un elev are un comportament deviant și a început să distrugă bunuri din sala de clasă. Întrucât acesta s-a manifestat agresiv și după sosirea polițiștilor, a fost imobilizat și condus la sediul politiei municipiului Baia Mare. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecatoria Baia Mare cu privire la comiterea infracțiunii de ultraj.


Preluare: baiamare24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și