În data de 07 iunie, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control specifice ieşirii din România un cetăţean român, în vârstă de 27 de ani, din judeţul Maramureş. Acesta conducea o autoutilitară înmatriculată în România.

Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autovehiculului. Şoferul a declarat că transportă pahare din sticlă şi îndulcitor, dar cu ocazia verificărilor colegii noştri au constatat că, de fapt, coletele conţineau ţigări de provenienţă extracomunitară. În unul dintre paleţi, încărcat aparent cu pahare lucrate manual, în 14 colete au fost descoperite pachete cu ţigări. De asemenea, în alte două cutii care, conform documentelor, ar fi trebuit să conţină îndulcitor, se aflau pungi cu tutun pentru narghilea.

În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 7.300 pachete de ţigări, în valoare de 85.410 lei şi 434 kg tutun pentru narghilea, în valoare de 43.400 lei. Marfa a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar persoana în cauză este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În această dimineaţă, în jurul orei 05.00, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, un cetăţean maghiar, la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Ungaria.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în pragurile, sub bancheta din spate şi în rezervorul autoturismului, cantitatea de 970 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 4.365 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, la fel şi autoturismul – a cărui valoare a fost estimată la 6.000 de lei. Totodată, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au descoperit, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Valea Vișeului, judeţul Maramureș, patru colete cu țigări care au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 2.000 de pachete cu țigări în valoare totală de 23.400 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și