„Aseară, forțele extremiste au încercat să atace clădirile administrative, departamentul de poliție al orașului Almaty, precum și departamentele și secțiile de poliție locale”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Saltanat Azirbek, citat de agențiile Interfax-Kazahstan, TASS și Ria Novosti, scrie euronews.com.

„Zeci de atacatori au fost eliminați și identitățile lor au fost identificate”, a adăugat el.

Operațiune „antiteroristă” în Kazahstan

Azirbek a spus că o operațiune „antiteroristă” este în desfășurare într-unul dintre districtele Almaty, capitala economică a țării din Asia Centrală, unde revoltele au fost cele mai violente.

Peste 1.000 de persoane au fost, de asemenea, rănite în timpul protestelor, a anunţat Ministerul Sănătăţii la televiziunea de stat.

„Aproape 400 dintre ei au fost internați în spital și 62 de persoane sunt la terapie intensivă”, a declarat viceministrul Ajar Guiniat pentru televiziunea Khabar-24, citată de agențiile Interfax și TASS.

Armata a intrat cu vehicule blindate în piața principală din Almaty

Anunțul autorităților vine după ce, joi dimineață, mai multe vehicule blindate de transport de trupe și zeci de soldați care se deplasau pe jos au intrat în piața principală din Alma-Ata, unde sute de persoane protestau, la o zi după ce o alianță militară a statelor post-sovietice, condusă de Rusia, s-a oferit să trimită forțe de menținere a păcii pentru a înăbuși protestele.

Manifestațiile în Kazahstan au izbucnit duminică după dublarea prețurilor la gaze, dar de atunci nemulțumirile s-au înmulțit. Oamenii se plâng de condițiile grele de viață din unele zone și spun că vor o schimbare după 30 de ani sub conducerea aceluiași partid de la independența de Uniunea Sovietică în 1991.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și