În dimineața zilei de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 4.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean Yuliia V., în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Fiat.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roata de rezervă și plafonul autoturismului, cantitatea de 438 pachete de cu țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 600 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetățeanul ucrainean a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Ieri, 12 februarie a.c., la nivelul Sectorului P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Pe timpul acțiunii, un echipaj mobil al poliției de frontieră a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca BMW, înmatriculat în Maramureș.

Conducătorul auto a ignorat semnalele regulamentare efectuate de polițiștii de frontieră şi și-a continuat deplasarea în mare viteză. Drept urmare, s-a trecut la urmărirea mașinii iar la scurt timp aceasta a fost descoperită, avariată şi abandonată, lângă gardul distrus al unei gospodării de pe raza localității Sighetu Marmației.

Din primele verificări, în maşină a fost observată o însemnată cantitate de țigări, fapt pentru care aceasta a fost dusă la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 9.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 105.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

Autoturismul în cauză a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În continuare se efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Și polițiștii de frontieră de la Sectorul PF Valea Vișeului au descoperit, abandonate în apropierea frontierei de stat, 1.990 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 23.200 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și