Numărul de noi cazuri confirmate este de 30.621, precizează site-ul agenţiei sanitare, o premieră de la lansarea testelor de screening la scară largă. Pragul de 20.000 de cazuri de coronavirus a fost depăşit doar pe 9 octombrie.

Rata pozitivităţii testelor (proporţia persoanelor pozitive din totalul celor testaţi) a crescut continuu, până la 12,6% (12,2% miercuri).

Numărul deceselor asociate COVID-19 este de 88 pentru ziua de joi (104 cu o zi înainte), numărul total al deceselor de începutul epidemiei ajungând la 33.125 în Franţa.

În ultimele zile, noile internări în unităţile de terapie intensivă ale spitalelor au prezentat o creştere semnificativă: 171 de pacienţi luni, 226 marţi, 193 miercuri şi 219 joi, conform bazei de date a SpF. Acest indicator este atent monitorizat de autorităţi, care se tem de o supraaglomerare a serviciilor de urgenţă şi de terapie intensivă.

Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi în prezent la terapie intensivă este de 1.741. Ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, a declarat joi că Franţa dispune de 5.800 de paturi în unităţile de terapie intensivă.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și