Şeful Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Bogdan Staicu, a susţinut vineri că nu s-a renunţat la audieri în cazul fraudei de la Bacalaureat la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, iar în prezent aproximativ 20 de elevi sunt audiaţi ca martori la Poliţia Capitalei.
„Din cercetările efectuate a reieşit necesitatea verificării unor alte aspecte nu în sălile de clasă, ci în alte încăperi ale liceului. Am intenţionat o etapizare a audierii elevilor dat fiind faptul că e vorba de 250 de elevi, motiv pentru care azi ne-am deplasat la Liceul `Bolintineanu` pentru verificări şi pentru a stabili modalitatea în care îi vom audia pe aceşti 250 de elevi.
Cu unii s-a convenit data audierii. Există o informaţia eronată, nu s-a renunţat la audieri. La Poliţia Capitalei se fac audieri. În jur de 20 de elevi. Alţii vor fi audiaţi în zilele următoare şi mâine cu o pauză duminică”, a explicat Staicu.
Preluare: AgerPres