Decizia membrilor Sindicatului Național al Funcționarilor Publici vine în contextul în care membrii Parlamentului, senatori și deputați, au eliminat discrepanțele salariale pe funcții publice similare numai pentru funcționarii publici angajați în instituțiile de prim nivel, Parlament, Președinția României, aparatul de lucru al Guvernului, Curtea de Conturi, spun reprezentanții SNFP.

„Protestul SNFP este generat și de întârzierea negocierii și aprobării Legii unice de salarizare în domeniul bugetar, așa cum Guvernul Cioloș s-a angajat în fața opiniei publice și a organizațiilor sindicale bugetare, lege care ar fi scos o mare parte din funcționarii publici cu studii superioare din zona salariului minim pe economie și care, după solicitările noastre, ar fi eliminat și discrepanțele salariale existente pe funcții publice similare”, se precizează în comunicatul SNFP.

Liderii SNFP apreciază că această „discriminare” afectează membrii de sindicat, funcționari publici, din cadrul administrațieipublice centrale — Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii cu cele trei componente — Inspecția Muncii, ANOFM ANPIS—, Ministerul de Externe, Institutul Cultural Român, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Protecția Consumatorilor, Ministerul Culturii dar și din cadrul administrației publice locale — prefecturi, consilii județene, primării.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și