Anul 2015 a fost unul greu pentru Gabriel Cotabiţă. Artistul a văzut moartea cu ochii după ce a fost în comă timp de o lună de zile. Cotabiţă şi-a revenit însă, în mod miraculos, când, nimeni nu-i mai dădea nicio şansă, mai informează România TV.
După ce a văzut moartea cu ochii, Gabriel Cotabiță spune că s-au schimbat multe în viața lui și că se simte un alt om.
"Pentru mine, a fost cel mai scurt an din viața mea, pentru că 4 luni de zile nu le cunosc. Din păcat am trecut prin niște experiențe pe care nu mi-aș fi dorit să le trăiesc. Singurul lucru bun este că în urma acestei întâmplări, eu am ieșit într-un fel sau altul, îmbunătățit. A fost un reset fericit. Nu mai transpir, sunt mult mai calm, m-am apropiat mai mult de Divinitate. Tu când ești plecat nu mai știi nimic legat de lumea asta. Ai o altă lume, pe care o privești. Acolo nu există noțiunea de timp", a declarat Gabriel Cotabiță, la Antena Stars, potrivit libertatea.ro.
Cântăreţul a reuşit să-şi revină în mod miraculos, când nimeni nu-i mai dădea nicio şansă.
Gabriel Cotabiţă (59 ani) a ajuns de urgenţă al spital pe 8 mai, după ce a fost găsit inconştient într-o sală de sport din Bucureşti. Artistul a suferit un stop cardio-respirator, în timp ce își efectua programul de exerciţii.
Preluare: RomaniaTV.net