CAB a respins ca nefondat apelul DNA, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în martie de Tribunalul Bucureşti, relatează Agerpres. De asemenea, a fost menţinută decizia tribunalului prin care Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, responsabil cu execuţia unei lucrări la instalaţia subterană de gaze, care nu era semnalizată corespunzător la nivelul străzii, a fost condamnat la doi ani şi opt luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, el având de efectuat şi muncă neremunerată pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

Pe latură civilă, CAB a scăzut daunele morale şi materiale pe care Petre Mazilu şi firma General MPM Impex SRL trebuie să le achite familiei Gigină, de la 350.000 euro (cât stabilise tribunalul), la 160.000 de euro.

Totodată, judecătorii au dispus ca acţiunea civilă formulată de Poliţia Capitalei faţă de Petre Mazilu să se rejudece la Tribunalul Bucureşti.

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA, în mai 2018, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă dosarul acestuia s-a plimbat pe la mai multe instanţe din motive de procedură, la Judecătoria Sectorului 1 şi apoi Tribunalul Bucureşti.

"În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa", susţine DNA.

Motociclistul deschidea coloana oficială şi trebuia să ajungă în intersecţii înainte de restul coloanei, să se asigure că traficul este oprit, după care, în momentul apropierii restului coloanei, să se deplaseze cu viteză sporită către următoarea intersecţie pentru a repeta acest proces. După ce coloana a ajuns în intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu Calea Plevnei, poliţistul Gigină a accelerat către următoarea intersecţie, cea cu Splaiul Independenţei, unde a intrat cu motocicleta într-o groapă din carosabil, săpată de muncitorii firmei General MPM Impex SRL.

Conform DNA, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi - activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și