În luna mai, elevii claselor a X-a de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, dar și elevii a trei clase de a X-a de la Liceul pedagogic „Regele Ferdinand” au fost cuprinși în cadrul Proiectul educațional „Micul antreprenor”.
De multe ori se reproșează învățământului că nu asigură pregătire practică pentru elevi și că accentul se pune doar pe cunoștințe teoretice.
Disciplina Educație antreprenorială vine să contrazică aceste păreri, prin latura practică pe care o oferă. În cadrul acestei discipline elevii învață cum să își înființeze o firmă, cum să o managerieze și ce legi trebuie să respecte în afaceri. De asemenea, elevii mai află care va fi relația lor, ca viitori antreprenori, cu diverse instituții de stat: primărie, finanțe, poliție, protecția consumatorului etc.
Cel mai bine înțelegi cum funcționează afacerile dacă ești în teren. În acest sens, profesorul Iuga Nicolae de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” a demarat proiectul educațional „Micul antreprenor”. Pe parcursul lunii mai, elevii cuprinși în proiect nu au stat la școală în timpul orelor alocate disciplinei Educație antreprenorială, ci au fost în teren, făcând diverse vizite:
- la Judecătoria Sighet și la Registrul comerțului elevilor li s-a explicat cum se înființează o firmă, de ce documente au nevoie, cât durează și cât costă;
- la Agenția Națională de Administrare fiscală Sighet elevii au aflat care va fi relația lor ca viitori antreprenori cu finanțele publice, de ce trebuie să îți plătești impozitele la timp și cum decurge o inspecție fiscală;
- la Primăria Sighet elevii au aflat ce tipuri de taxe și impozite se plătesc autorității publice locale, cum se întocmesc diverse formulare, dar și ce înseamnă executarea silită, în cazul întârzierii la plata taxelor, impozitelor și... amenzilor;
- la tipografia Aska Grafika elevii au văzut cum funcționează o firmă mai mare, cum este compartimentată și cum se conduce. Cel mai interesant pentru elevi a fost să vadă utilajele tipografice în lucru.
Motto-ul proiectului „Micul antreprenor” este „Azi elevi, mâine antreprenori!”.