Un număr de 127 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la un total de 17.712 îmbolnăviri, a anunţat vineri Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate şi externate.
La terapie intensivă sunt internaţi 200 de pacienţi.
Până acum, 1.159 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.