Un număr de 6.752 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 21.552 de teste la nivel naţional, informează, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.
Până astăzi, 8 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 303.751 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
204.679 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.752 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 927 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 7.879 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 07.11.2020 (10:00) – 08.11.2020 (10:00) au fost raportate 86 de decese (40 bărbați și 46 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani.
83 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.295. Dintre acestea, 1.056 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.476.645 de teste. Dintre acestea, 21.552 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.421 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.131 la cerere.
Pe teritoriul României, 40.629 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 23.788 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 71.017 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 20 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.956 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 8.778 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.422.800 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică: