"Este o zi neagră pentru istoria României. 28 iunie 1940, Raptul Basarabiei. A venit al doilea Război mondial, bunicul meu mi-a povestit cât de mult aşteptau ei să vină americanii. Ţine Doamne partizanii, până vin americanii. Americanii au venit într-un târziu, bine că au venit. Avem de 25 de ani acest parteneriat, din păcate trebuie să intrăm în continuare cu viză în SUA, din păcate, chiar dacă avem acest parteneriat, de un an şi jumătate nu avem ambasador. Nu aş condamna atât de mult partenerii strategici pentru că ei au găsit aici nişte slugi perfecte", a afirmat George Simion, la şedinţa comună a Parlamentului dedicată aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA.

El a adăugat că partenerii strategici au "foarte multe calităţi" şi nu îi învinovăţeşte pentru faptul că românii au nevoie de viză la intrarea în SUA.

"Mulţumim partenerilor noştri strategici, unii spun că puneţi în ţara noastră şi preşedinte şi prim ministru. Din păcate, de data aceasta aţi pus un preşedinte care nu respectă poporul român şi aţi pus şi un prim ministru care nu respectă poporul român. Data viitoare poate găsiţi unii care pot să şi vorbească şi poate găsiţi pe unii care să şi vă respecte, pentru că prin absenţa lor au arătat că nu doar că nu ne respectă pe noi - preşedintele Iohannis a venit o singură dată în ultimii ani în faţa Parlamentului şi a poporului român - dar nu vă respectă nici pe voi, ca parteneri strategici. (...) Nu vă învinovăţim că intrăm în continuare în SUA cu viză. Din punctul meu de vedere, aveţi multe calităţi ca parteneri strategici. (...)Sper să nu ne mai punem problema de ce îşi iubesc americanii ţara. Problema cea mai mare este de ce nu ne-o iubim noi", a mai adăugat George Simion.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și