Georgia va parafa la apropiatul summit european de la Vilnius Acordul de asociere la UE, poziția sa în această privință nefiind afectată de recenta decizie a Ucrainei de a suspenda procesul de apropiere față de Uniunea Europeană, a declarat luni ministrul adjunct de externe georgian, David Zalkaliani, citat de Interfax.
„Vom merge la summitul de la Vilnius, vom parafa Acordul (de asociere) și ne vom pregăti de semnarea lui în 2014”, a precizat ministrul georgian, potrivit agenției de presă menționate.
El a ținut să precizeze că „decizia Ucrainei este regretabilă, dar ea nu are nicio influență asupra deciziei Georgiei”.
Noul președinte al Georgiei, Ghiorghi Margvelașvili, ales în urma alegerilor de la sfârșitul lunii octombrie, declara recent, potrivit ITAR-TASS, că țara sa "își va continua drumul spre Europa” și că este gata să depășească toate obstacolele posibile pe calea spre integrarea europeană.
Negocierile privind asocierea Georgiei la UE au început în iulie 2010. La sfârșitul lunii iulie a acestui an, s-a anunțat că textul documentului a fost convenit în totalitate între cele două părți și că acordul este gata pentru parafare. Este de așteptat ca Acordul de asociere dintre Georgia și UE să fie semnat până în septembrie 2014, urmând ca acesta să înlocuiască Acordul pentru parteneriat și cooperare, în vigoare în prezent.
Preluare: AgerPres