Ca reacţie, un purtător de cuvânt al ministerului german de Externe a declarat astăzi că Annalena Baerbock a spus clar, în mod repetat, că NATO nu trebuie să devină parte a războiului din Ucraina, dar şi că "propaganda rusă alege în permanenţă declaraţii şi le foloseşte pentru a-şi servi propriile scopuri", potrivit Agerpres.

La un eveniment care a avut loc marţi la Strasbourg, Annalena Baerbock a spus, în engleză, că "luptăm într-un război împotriva Rusiei, nu între noi".

"Propaganda rusă alege în permanenţă declaraţii, propoziţii, puncte de vedere, poziţionări ale guvernului şi ale partenerilor noştri şi le foloseşte pentru a-şi servi propriile scopuri", a spus vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german.

Kremlinul a denunţat "angajamentul direct" al Occidentului în conflict prin promisiunea de a livra Ucrainei tancuri germane şi americane. În plus, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a cerut vineri explicaţii din partea ambasadorului Germaniei de la Moscova în legătură cu ceea ce consideră a fi declaraţii "contradictorii" ale Berlinului.

Ministerul rus de Externe: Germania a spus că face parte din conflict, dar şefa diplomaţiei germane a declarat că ţările din Europa sunt în război cu Rusia

Potrivit lui Zaharova, pe de o parte, Germania a spus că nu este parte a conflictului din Ucraina, dar, pe de altă parte, şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a declarat că ţările din Europa sunt în război cu Rusia.

Guvernul german susţine în mod constant că nu este parte a războiului din Ucraina. Miercuri seară, cancelarul german Olaf Scholz a răspuns unei întrebări a postului public de televiziune ZDF dacă Germania şi aliaţii ei nu cumva participă la război prin livrările de tancuri către Ucraina care tocmai au fost decise. "Nu, cu siguranţă nu. Nu trebuie să existe un război între Rusia şi NATO", a spus el.

Germania şi-a dat acordul acordul pentru trimiterea de tancuri grele Leopard 2 în Ucraina, decizia fiind aşteptată în special de Norvegia şi Polonia, care au anunţat imediat apoi că trimit astfel de blindate Kievului. SUA au anunţat la rândul lor că vor furniza Ucrainei 31 de tancuri Abrams.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și