Moment istoric azi în Parlamentul României.
Toți membrii grupului USR și-au dat demisia din funcțiile de parlamentari pentru a nu beneficia de pensii speciale.
„Fără pensii speciale” a fost inițiativa noastră și totodată un act de normalitate și moralitate! Vrem egalitate între români! Vrem drepturi egale și fără privilegii, a declarat Vlad Emanuel Duruș, deputatul USR Maramureș.
Proiectul de lege al USR care urmărește eliminarea acestor pensii speciale se află de patru ani pe agenda Parlamentului. Patru ani în care nu s-a găsit o majoritate care să facă acest lucru.
Programul de guvernare USR-PLUS prevede eliminarea pensiilor speciale și calcularea tuturor pensiilor după același sistem. „Egalitatea românilor în fața pensiei înseamnă la contribuție egală, pensie egală. Eliminarea tuturor pensiilor speciale și recalcularea lor, în cazul categoriilor profesionale (exemplu: militari) care nu au avut contribuții, pe baza unei contribuții implicite la veniturile pe care le-au avut de la Stat. În cazul în care unele nu se pot elimina, se va aplica impozitarea cu 90% a tuturor pensiilor speciale peste pragul de cinci pensii minime cumulate”.
Gestul parlamentarilor USR nu a rămas fără reacții. Spațiul public este plin de informații conform cărora demisiile nu au efect. Demisiile nu trebuie validate din punct de vedere juridic, plenul doar trebuie să vacanțeze locurile ulterior.
Conform normelor metodologice privind acordarea pensiei speciale pentru parlamentari, indemnizație prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, doar parlamentarii care au avut un mandat complet pot beneficia de respectivul privilegiu.
"Art. 1 alin. (2) lit. c): Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cuvine deputatului/senatorului care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator".
* Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale „Alianța USR PLUS”) și realizat de operatorul economic SC Umbrella Art Crew SRL. Cod unic de identificare: 11200021