Lovitură după lovitură pentru Gigi Becali. Toate cererile pe care latifundiarul din Pipera le-a depus la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru a-şi vizita familia sau pentru a participa la evenimente din familia sa, au fost refuzate. De această dată, lui Gigi Becali i-a fost refuzată solicitarea de a merge să se roage la Arhiepiscopie, informează România TV.
De când a fost încarcerat, Gigi Becali a făcut numeroase cereri de învoire. Până în acest moment, niciun nu i-a fost acceptată, potrivit România TV.
Prima dată a făcut cerere de învoire pentru o zi, pentru a merge la înmormântarea mătuşii sale. A primit însă un răspuns negativ. Apoi a făcut o solicitare pentru a participa la majoratul fiicei sale şi, din nou, s-a lovit de un răspuns negativ. A mai făcut o cerere de învoire pentru a sta trei zile cu familia şi nici atunci nu a avut succes.
Cea mai importantă cerere a fost cea în care a vrut să meargă în străinătate pentru a se opera la spate. Nici această solicitare nu i-a fost acceptată.
În Vinerea Marea, când ar fi vrut să meargă la Arhiepiscopie, din nou a primit un răspuns negativ.
Preluare: romaniatv.net