Multipla noastră campioană le va susţine pe gimnastele noastre în lupta pentru medalii în concursurile individuale: „Ne luptăm cu cine ne-am luptat de fiecare dată. Cu americanii, care sunt foarte buni, cu o generaţie foarte bine pregătită. E un Mondial important, dar nu la fel de important ca Mondialul de dinainte de olimpiadă. Sunt generaţii noi acum, e greu de spus ce va fi şi eu vreau să văd. Sunt convinsă că antrenorii Octavian Bellu şi Marian Bitang vor lua deciziile cele mai bune în ceea ce fac, singurul dezavantaj pentru noi este numărul copiilor care fac gimnastică, mult mai mic în comparaţie cu americanii sau alţii”.

Prezenţa Sandrei Izbaşa la Mondiale, care a absentat de la Europenele de la Moscova, va cataliza gimnastele mai tinere, dar Nadia crede că în scurt timp o altă gimnastă trebuie să preia rolul de lider al campioanei olimpice de la sărituri: „Sandra va decide să se retragă atunci când simte că doreşte să se retragă. Este foarte bine că gimnastele mai tinere, fără experienţă, au acest sprijin din partea Sandrei. Dar va veni un moment când Sandra nu va mai fi alături de ele şi atunci va creşte o altă Sandra care va avea grijă de fetele care vin din urmă”.

Asiana Peng, o tânără gimnastă de perspectivă, cu mamă română şi tată chinez, a fost remarcată deja Nadia ca o soluţie de viitor, dar mai are un drum lung de parcurs până la marea performanţă: „Ea a fost la concursul Nadia Comăneci Invitational, a făcut impresie acolo. A fost antrenată de o fostă bună gimnastă, onorată recent de Hall of Fame, Gina Gogean, şi este foarte crudă încă. Să sperăm că rămâne neaccidentată şi îşi vede de treabă”.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și