În prima zi, cea de 13 septembrie, evenimentul va debuta la ora 10.30. Cuvântul de deschidere va aparţine primarului Laurenţiu Batin. Cu această ocazie, va fi inaugurată, prin tăierea panglicii, clădirea Centrului de Cercetări Istorico-Teologice ale Credinţelor şi Cultelor din Maramureş. Vor adresa câteva cuvinte auditoriului ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, vicepreşedintele Alexandru Surdu, secretarul de stat Alexandru Pugna, cei doi episcopi ortodox şi catolic, PS Iustin şi Vasile Bizău, prefectul Vasile Moldovan şi preşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea. La ora 11.30, este programată dezvelirea unui grup statuar care simbolizează plecarea maramureşenilor la Marea Adunare de la Alba Iulia. Autorul este sculptorul maramureşean Ioan Bledea. Va urma un moment artistic, la ora 12.00, unde protagonişti vor fi invitaţi de seamă, precum Florin Piersic, Dorel Vişan, Maria Ploae, Ştefania Iacob şi Niţuca Iusco. Apoi, se va vizita Casa Memorială “Dr. Ilie Lazăr”.

A doua zi, în 14 septembrie, la ora 10.00, va avea loc deschiderea lucrărilor simpozionului. Moderator va fi dr. Livia Ardelean (consilier superior la Arhive Cluj). Vor lua cuvântul Teodor Ardelean (director Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu”), Nicolae Iuga (Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”), Klara Guseth (şef serviciu Arhive Maramureş), Cristian Ştefan (Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului), Raluca Lozbă (sistemul de învăţământ liceal din Sighetu Marmaţiei), Gheorghe Todincă (director Muzeul Maramureşean Sighetu Marmaţiei), Petru Dunca şi Daniela Dunca (Centrul Universitar Nord Baia Mare). La ora 11.45, va avea loc lansarea cărţii “Destinul unui erou (învăţătorul George Ţiplea – reprezentantul învăţătorilor maramureşeni la Marea Adunare de la Alba Iulia)”, lucrare semnată de dr. Laurenţiu Batin. La scurt timp după ora 12.00, vor continua lucrările simpozionului. Vor lua cuvântul Mihai Dăncuş, Gheorghe Mihai Bârlea (Sighetu Marmaţiei), Marius Uglea (Arhivele Maramureş), Ion Petrovai (Petrova), Ioan Botoş (preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia “Dacia”, Apşa de jos, Ucraina), protopop Vasile Iusco (Episcopia Greco-Catolică), Cristina Ţineghe (director Arhive Ilfov), Ion Gherghel şi Cătălin Bobb (Centrul Universitar Nord Baia Mare).


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și