M-am întrebat de nenumărate ori: Cum naiba se poate explica faptul/paradoxul că în România, țara situată la coada țărilor din Uniunea Europeană în ceea ce privește nivelul general de trai, festivalurile se țin lanț?! Căci nu doar că fiecare localitate din România (municipiu, oraș, comună) are petrecerile sale, cică specifice locului (folclor, poezie, costume populare, îndeletniciri într-ale muncii, mâncatului și băutului netradițional, precum penibilele festivaluri ale berii într-o țară unde oricum se consumă mult prea multe spirtoase), dar tot primarul ține, chiar și aceia care nu fac mai nimic pentru comunitate (întreținerea și modernizarea spitalelor, școlilor, grădinițelor, creșelor, dispensarelor și căminelor culturale, asfaltări, îndiguiri, împăduriri, desecări, alimentări cu apă și gaz, construirea de noi poduri și repararea celor vechi, șosele de centură, parcări etc.), tot primarul, deci, ține cu dinții la festivalurile deja „consacrate” (nu de alta, dar atunci are șansa „istorică” să pupe, în văzul invitaților, papucul șefilor), ba chiar să introducă în circuitul festivist alte găselnițe, și astfel să rămână pentru totdeauna (sic!) în scurta memorie a mâncăilor și băutorilor.
Dar iată ce spuneam în articolul România arde și festivalurile se țin lanț (9 august 2015) despre această păgubitoare și mult inutilă făcătură postdecembristă: „La solicitarea primăriilor, fireşte că afaceriştii din zonă scot din teşcherea bani pentru aceste evenimente de masă, care împroaşcă bere şi o idee de cultură în mase şi pe mese, aşa că nu-i de mirare că după aceea se smulg îngrozitor de greu bani pentru o urgenţă socială (de pildă, o intervenţie chirurgicală complicată şi costisitoare) sau pentru editarea unei cărţi”.
N.B.: Ca să nu fiu acuzat de rea intenție în legătură cu acest național mult zgomot pentru (aproape) nimic, fac precizarea că, în urmă cu aproximativ un deceniu, l-am rugat pe un director de bancă din Sighetu Marmației să contribuie cu câteva sute de lei la apariția cărții mele, iar el – cu importanța și suficiența specifică breslei – mi-a răspuns că nu poate, întrucât ajută primăria cu câteva zeci de mii pentru derularea unuia dintre festivalurile urbei...
Și ca lucrurile să fie nu numai clare (a se citi „fără limite”), ci profund hazoase la acest capitol de toată pomina (întreb: n-ar fi mai bine pentru comunitate și țară ca banii adunați pentru festivaluri, adică aruncați pe apa sâmbetei, să fie folosiți de edili la „pansarea” atâtor răni sociale – spitale, școli, familii sărmane ș.a.m.d.?!), citesc pe internet că la Târgu Lăpuș, taman în această perioadă, își dă în petic festivalul Zilele iei, zilele poeziei (de ce „ie” și nu neaoșa „cămașă” sau „cămeșă”, cum îi zicea Ion Creangă?) și că la Mireșu Mare, în perioada 30 iunie-2 iulie, va avea loc a XIV-a ediție a festivalului ecvestru, la grămadă cu folcloricul Florile Someșului.
Mă rog, fiind distanța dintre cele două firoscoase (și, în continuare, nefaimoase) localități maramureșene de numai 52 kilometri, era cu neputință ca între ele să nu se statornicească tainice și trainice legături folclorico-festiviste, întru eternitatea lor și a întregului neam, tot mai puțin românesc. Da, căci nu numai că între festivalurile celor două așezări există o subtilă și indestructibilă legătură filosofico-lingvistică (tot prin „ie” se înțelege în popor partea de deasupra chișiței calului, ba chiar partea dintre burta și falusul nobilului animal), dar pe știutori îi duce de îndată gândul la Călătoriile lui Gulliver, unde - ne înștiințează desfătătorul și nemuritorul Jonathan Swift – eroul său ajunge, în cea de-a patra (și ultima) călătorie, în țara exemplar condusă de cai sau houyhnhnmi, „ființe raționale cu instinctele sublimate, sigure de perfecțiunea lor” (Vera Călin în Prefața cărții apărută în anul 1967 la BPT, Editura Pentru Literatură), iar Gulliver se recunoaște cu groază în yahooi, „animale dezgustătoare, cu greu domesticite, instinctuale, lubrice, murdare”.
Și iată cum prin atari festivaluri, mai mult sau mai puțin la plesneală, se pot realiza substanțiale conexiuni și plonjări cu/în cultura universală...
Toate ca toate, dar ce vor face mireșenii și invitații lor, dacă - în timpul festivalului – caii se erijeză în stăpâni? Își vor accepta ei condiția swiftiană de yahooi?...
Și încă o întrebare legitimă. Pe când un grandios festival național al boilor și măgarilor bipezi (patrupedele aproape c-au dispărut), de care țara asta este plină ochi, ca prin sforăria numită vot să poată fi recrutați cârmuitorii cei mai cu moț într-ale necinstei, inculturii și descurcărelii?
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News