Hotărârea de Guvern pentru declararea zilei de 26 iunie 2013 zi de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria victimelor gravului accident produs în Muntenegru, soldat cu moartea a 18 români, a fost aprobată marţi într-o şedinţă extraordinară a Executivului.
"Suntem într-o şedinţă extraordinară a Guvernului cu un singur punct pe ordinea de zi - hotărâre privind declararea zilei de 26 iunie 2013 zi de doliu naţional pe teritoriul României. În baza acestei HG, trebuie ca în cursul zilei de mâine instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale să arboreze drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul se va arbora în bernă la sediile partidelor politice, la sindicate, la punctele de frontieră, pavilionul navelor şi, tot în baza legii şi a HG, posturile naţionale de radio şi de televiziune şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător", a afirmat premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de guvern.
În baza articolului 6 din Legea nr. 75/16 iulie 1994, în ziua de doliu naţional drapelul României se arborează în bernă.
Obligaţia le revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.
Totodată, posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi adaptează programul în mod corespunzător. În plus, toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru această zi sunt amânate.
În ultimii 15 ani, în România a fost decretată zi de doliu naţional pe 18 aprilie 2010, când au fost comemorate victimele accidentului aviatic de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, printre care şi preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, la data de 3 august 2007, când au avut loc funeraliile Patriarhului Teoctist, care a condus Biserica Ortodoxă Română timp de 21 de ani, în 2005 - la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea, în martie 2004 - în memoria cetăţenilor români, care au căzut victime ale atentatelor teroriste din Spania, precum şi în septembrie 2001 - după atacurile teroriste din Statele Unite.
Un autocar s-a prăbuşit duminică într-o prăpastie în Muntenegru, accidentul soldându-se cu moartea a 18 români şi rănirea altor 29.
Preluare: AGERPRES/(AS - Victoria Vioară, editor: Cristina Tatu)