Într-un tutorial, Ministerul Economiei explică paşii care trebuie urmaţi pentru înscriere.

”Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului anunţă lansarea etapei de înscriere în cadrul schemei Horeca prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis Ministerul Economiei, citat de News.ro.

Formularul electronic de înscriere în cadrul “schemei Horeca” va fi activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro, începând de marţi, 29 iunie, ora 10.00.

Formularul de înscriere va rămâne activ timp de 10 zile lucrătoare de la demararea înscrierii, până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, respectiv luni, 12 iulie, ora 20:00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere.

”Pandemia COVID-19 reprezintă un şoc major pentru economia globală, dar şi pentru economia naţională. În acest context, industria turistică, structurile de cazare, structurile de alimentaţie, agenţiile de turism, este printre cele mai afectate ramuri ale economiei naţionale.

Acest lucru a fost cauzat de restricţiile impuse de Guvernul României în timpul stării de urgenţă şi în timpul stării de alertă”, se arată în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020.

Schema vizează acordarea unor ajutoare financiare ”în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin (2), în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro la nivel de întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe”.

Bugetul Schemei este estimat la 500 milioane euro, echivalent în lei. Sumele se asigură de la bugetul de stat prin bugetul MEAT, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie şi/sau din fonduri externe.

Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare.

Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 74.000 de beneficiari.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și