"Acum este esenţial să rămânem calmi şi uniţi în ţară şi să evităm acţiunile care subminează stabilitatea şi seamănă panică", a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat.

"Forţele armate ale Ucrainei monitorizează constant evoluţiile şi sunt gata să respingă orice încălcare a integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei", se adaugă în comunicat.

Rusia a masat peste 100.000 de soldaţi lângă graniţa sa cu Ucraina şi Statele Unite au declarat vineri că o invazie ar putea avea loc oricând. Washingtonul şi-a îndemnat de asemenea cetăţenii din Ucraina să plece cât mai curând posibil, un apel lansat de asemenea de alte ţări inclusiv Marea Britanie, Japonia şi Australia, aminteşte Reuters.

Moscova neagă planuri de invadare, spunând că îşi apără propriile interese de securitate împotriva agresiunii aliaţilor NATO.

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin ar urma să discute sâmbătă. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a anunţat de asemenea că va discuta prin telefon cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și