În urma activităţilor de cercetare şi investigare desfăşurate de poliţiştii maramureşeni au fost identificate patru persoane bănuite de comiterea de furturi pe raza judeţului.
Un bărbat în vârstă de 43 de ani din Baia Mare este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, furt şi violarea sediului profesional după ce a sustras o bicicletă din incinta unei societăţi comerciale din Ulmeni şi un telefon mobil din incinta unui bar din aceeaşi localitate. Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti şi restituit părţilor vătămate.
Un tânăr în vârstă de 22 de ani din Fărcaşa este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, el fiind bănuit că în perioada 19 – 22 septembrie a.c. a pătruns prin efracţie într-o locuinţă din Fărcaşa de unde a sustras băuturi alcoolice.
Tot pentru furt calificat este cercetat şi un bărbat de 30 de ani din Borşa care a sustras dintr-o locuinţă de pe strada Al.I.Cuza din Vişeu de Sus suma de 1000 de euro.
El a profitat de faptul că proprietarul a plecat de acasă şi a lăsat geamul de la bucătărie deschis, înlesnindu-i accesul în locuinţă. Pentru fapta comisă, bărbatul va suporta rigorile legii.
Un alt caz de furt a fost rezolvat de poliţiştii din Vişeu de Sus împreună cu cei de la P.P.C. Moisei. La sfârşitul lunii august un bărbat din Moisei a reclamat faptul că în timp ce se afla la o nuntă pe raza localităţii, i-au dispărut de la locuinţă mai multe bunuri în valoare de 2500 de lei. Şi în acest caz hoţii au pătruns în locuinţă profitând de faptul că uşa casei a fost lăsată neasigurată de proprietar. În urma activităţilor de cercetare şi investigare desfăşurate de poliţişti a fost identificat un tânăr în vârstă de 29 de ani din Vişeu de Sus care este bănuit de comiterea faptei.
Pentru a reduce riscul de a deveni victime ale hoţilor, cetăţenii sunt sfătuiţi să se asigure că, la plecarea din locuinţă, toate căile de acces sunt închise, deoarece infractorii profită de orice oportunitate pentru a acţiona. Este datoria fiecăruia dintre noi să ne protejăm bunurile pe care le deţinem.