„Şi vine Sfânta Lumină de la Ierusalim, ajunge, în ultimii ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, a Sfintei Patriarhii, care trimite o delegaţie, un episcop şi doi însoţitori la Ierusalim, după ce primesc lumina de la Patriarhul Ierusalimului într-un felinar, ajung la Bucureşti iar de la Bucureşti, în fiecare an, un avion de la noi, de la Satu Mare, unul dintre membrii în Adunarea Eparhială, domnul Mircea Leţiu, în fiecare an a făcut posibil ca să ajungă inclusiv la Cluj am dus-o noi, la Cluj, la Baia Mare şi la Satu Mare”, a precizat PS Justin Sigheteanul, episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului.

Nici acest an nu face excepţie, asfel că în noaptea Învierii în toată Eparhia va ajunge Lumina şi chiar va pleca mai departe.

”Cu ajutorul lui Dumnezeu credem că da, vom primi şi în acest an Lumina Sfântă a Învierii de la Ierusalim şi a devenit deja o tradiţie şi o mare bucurie pentru că aşteaptă deja preoţii din diferite zone. Chiar din Slovacia suntem sunaţi în fiecare an de ortodocşii de acolo şi ni se trimite şi un e-mail dacă le permitem să vină să ia Focul Sacru, zic ei. Dacă le îngăduim să vină la Baia Mare să ia Focul Sacru. Şi e un mare dar pe care Dumnezeu ni-l face, îl primim cu multă bucurie şi recunoştinţă, cu multă credinţă şi cu multă nădejde că devine roditor în viaţa oamenilor”, a mai adăugat înaltul prelat.

Credincioşii vor putea să ia lumină de la toate bisericile la Slujba Învierii din noaptea de sâmbătă, 30 aprilie.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și