Cei care procedează în acest fel empatizează cu victimele şi dau astfel dovadă de responsabilitate. Ceilalţi, care aleg să fugă de la locul faptei, nu sunt salvaţi de alegerea pe care o iau pe moment, ci dimpotrivă, dosarul penal întocmit pe numele lor conţine o infracţiune în plus! Poliţiştii au reuşit să identifice şi ieri, imediat de la sesizarea faptei, un bărbat care a ales să părăsească locul accidentului în care a fost implicat.

Accidentul s-a produs pe raza localităţii Ieud. Verificările efectuate la faţa locului au relevat că în momentul în care şoferul unui autoturism care se deplasa D.J.186 C, a efectuat schimbarea direcţiei de mers la stânga,pentru a pătrunde pe D.J.186, a fost surprins de un alt autoturism, care şi-a continuat deplasarea.

În urma impactului, şoferul din maşina acroşată a fost rănit. Acesta s-a deplasat la Centrul de Permanenţă Dragomireşti şi ulterior la spitalul din Sighetu Marmaţiei pentru investigaţii medicale.

Celălalt şofer, care a părăsit locul accidentului, a fost identificat cu operativitate de poliţişti. S-a constatat că are 37 de ani şi este domiciliat în oraşul Dragomireşti. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0.23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii îl cercetează acum pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și