Jucătoarea poloneză Iga Swiatek va deveni de luni numărul unu în tenisul feminin mondial, după ce sâmbătă a câştigat turneul WTA 1.000 de la Miami (Florida), învingând-o în finală pe japoneza Naomi Osaka, fost lider WTA.
Poloneza Iga Swiatek a obținut victoria destul de facil, după o oră și 20 de minute, în două seturi, câștigate cu 6-4, 6-0 în fața lui Naomi Osaka. Pentru japoneza ajunsă pe locul 77 WTA accederea în finala de la Miami a fost cea mai bună performanță după luni bune în care nu a fost aptă din punct de vedere emoțional.
Naomi Osaka (24 ani) câştigase prima sa confruntare cu Iga Swiatek, în 2019, în optimi la Toronto, cu 7-6 (4), 6-4.
La 20 de ani, Iga Swiatek cucerește astfel al treilea său titlu WTA 1.000 consecutiv, după cele de la Doha şi Indian Wells.
Poloneza, care va fi adversara echipei României, luna aceasta, la Radom, în Billie Jean King Cup, a realizat ceea ce se numește „Sunshine Double”, prin victoriile de la Indian Wells şi Miami, călcând pe urmele germancei Steffi Graf (1994, 1996), belgiencei Kim Clijsters (2005) şi belarusei Victoria Azarenka (2016), scrie Agerpres.
Iga Swiatek a ajuns 17 victorii consecutive, toate la turnee WTA 1.000.
Actualul nr.1 WTA, australianca Ashleigh Barty, care și-a anunțat retragerea neașteptată din tenis, a cerut să fie ștearsă din clasamentul mondial, astfel că poziția ei va fi ocupată de luni de Iga Swiatek.
Iga Swiatek, cea care a eliminat-o pe Simona Halep luna trecută în semifinalele de la Indian Wells, va deveni astfel primul sportiv din Polonia care va urca pe locul 1 la simplu în tenis.
La 20 de ani şi 308 de zile, Swiatek este cea mai tânără jucătoare care ajunge pe locul 1 de la Caroline Wozniacki în 2010, la 20 de ani şi 92 de zile.
Preluare: Digi24.ro