* În data de 25 august 2015, în jurul orei 14.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în ţară, Carmen U., în vârstă de 45 ani, domiciliată pe raza judeţului Botoşani, conducând un autoturism marca Daewoo.

Existând suspiciuni că aceasta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii.

Astfel, a fost descoperită, ascunsă în roţile autoturismului, cantitatea de 630 pachete de ţigări, marca Kent, cu timbru ucrainean.
Ţigările în valoare de 914 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

* În aceeaşi zi, tot în P.T.F. Siret, poliţiştii de frontieră au depistat 200 pachete de ţigări, de diferite mărci, cu timbru ucrainean, pe care un cetăţean ucrainean, Nataliia S., de 33 de ani, le avea ascunse pe corp, sub îmbrăcăminte, dar şi în bagajele personale.

Şi în acest caz, femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar ţigările în valoare de 268 lei au fost ridicate în vederea confiscării.

* Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, pe timpul desfăşurării unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, au mai descoperit, în apropierea frontierei de stat, cantitatea de 5.970 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, de diferite mărci.

Ţigările în valoare de aproximativ 53.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și