Cu toate că aceste „ajustări” pot aduce şi stoparea investiţiilor din lipsă de fonduri, autorităţile judeţene maramureşene spun că aceste reduceri nu-i sperie şi nu-i afectează, din simplul motiv că în judeţ, în acest an, nu s-au derulat investiţi din fonduri guvernamentale.

„Încă nu am văzut care sunt sumele exacte, abia miercuri, 30 octombrie va fi şedinţa de Guvern. Vom vedea ce va fi. Noi nu ne-am aşteptat la bani pentru investiţii. Nu au fost tăiaţi bani de la investiţi, au fost mutaţi acolo unde nu s-au realizat cotele de încasare bugetară pe alte segmente. Aşteptăm să vedem care va fi suma ce revine Maramureşului sau ce se taie. La acest moment, în anul 2013 nu avem, ca să zic aşa, aşteptări sau tăieri de investiţi, pentru că nu au fost investiţii în Maramureş finanţate guvernamental. Însă, avem promisiunea că în bugetul anului 2014, va fi cuprinsă finanţarea Podului peste Tisa cu exproprierile de rigoare, ceea ce înseamnă tronsonul DN18 Baia Mare - Sighetu Marmaţiei şi, să sperăm, că şi celălalt tronson, Moisei - Iacobeni, vor fi finanţate după cum şi DN 18C între Baia Mare şi Târgu Lăpuş”, a declarat Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și