În Vinerea din Săptămâna Mare, în bisericile ortodoxe are loc denia Prohodului Domnului, când se poartă în procesiune Sfântul Epitaf, iar lăcaşul de cult e înconjurat de trei ori. E o zi de doliu, de ajun desăvârşit pentru credincioşii care ţin post.
Vinerea Mare este zi de mare doliu, pentru ca in aceasta zi a fost rastignit si a murit Mantuitorul lumii. De aceea, vinerea e o zi aliturgica, adica nu se savarseste Sfanta Liturghie. Un moment important al deniei din Vinerea Mare e scoaterea Sfantului Epitaf.
„Dupa cum cunoastem, e scos Sfantul Epitaf, o bucata de panza, pe care este zugravit trupul mort al Mantuitorului depus in mormant de Iosif si Nicodim, si in jurul epitafului, care e asezat pe o masa in mijlocul bisericii, se canta slujba Prohodului care se incheie cu inconjurarea sfintei biserici de trei ori si trecerea pe sub Sfantul Epitaf care simbolizeaza trecerea noastra prin lumea aceasta si intrara in imparatia lui Dumnezeu prin Hristos cel ce a patimit , s-a rastignit, a murit si a inviat, daruindu-ne nou invierea si viata vesnica”, a declarat PS Iustin Sigheteanul, arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.
Pentru credinciosi, aceasta zi e una de post aspru. De altfel, cei mai evlaviosi dintre ei obisnuiesc sa nu manance nimic din Joia mare, pana la praznicul Invierii Domnului.
„Vinerea mare e post aspru si ajun desavarsit, nu se mananca nimic pana seara, de altfel, toate zilele sfintei patimiri sunt zile de post aspru, asa fac calugarii, crestinii buni. Unii credinciosi evlaviosi care au credinta multa si nadejdea in rasplata lui Dumnezeu si in iertarea de pacate, nu mananca de joi pana in noaptea de Pasti, cei mai ravnitori si mai vrednici, tin aceasta traditie”, a adaugat PS Iustin Sigheteanul.
In Sambata Mare, lacasurile de cult vor fi impodobite cu vesminte luminate, iar la miezul noptii, credinciosii merg la biserica pentru a primi lumina si vestea ca „Hristos a Inviat!”.
„Clerul are vesminte luminate, credinciosii iau cele mai frumoase haine, nu pentru a se mandri, ci pentru a-L cinsti pe Mantuitorul, se imbraca in haine luminoase pentru a arata ca iubesc Lumina si sunt fii ai luminii”, a adaugat PS Iustin Sigheteanul.
Preluare: eMaramures.ro