"România se află pe locul doi în UE la producția de porumb, de trei ani, și pe locul cinci la producția de grâu din UE. Se estimează că România va fi al treilea exportator de grâu din UE, după Franța și Germania, cu livrări estimate de patru milioane tone. În 2013, România a înregistrat cea mai ridicată rată de export din UE (cantitate exportată/cantitate produsă) — 57,5%. În plus, suntem pe primul loc în UE la producția de floarea soarelui", se arată într-o declarație de presă a lui Cristian Socol transmisă marți AGERPRES.

În continuare, consilierul premierului enumeră câteva dintre elementele care i-ar putea asigura României un potențial puternic de creștere în agricultură.

"România are potențial puternic de creștere a randamentelor prin pământ fertil plus tehnologie și know how inclusiv prin investițiile realizate de companiile străine ce dețin mare parte din ferme; subvenții crescute din fonduri europene și din bugetul național în următorii ani; refacerea canalelor de irigații; fonduri de dezvoltare rurală crescute; potențial crescut pentru agricultură bio și organică ș.a", arată Cristian Socol.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și