Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului "Sighişoara Medievală", care va avea loc în perioada 26-28 iulie, în organizarea Primăriei municipiului şi Asociaţia Turistică Sighişoara, va avea tema "Vlad Cavalerul Dreptăţii", cu subtitlul "Între mit şi istorie", de la simbolul lui Vlad Cavalerul Dreptăţii, la cel al lui Dracula, spirit neîmpăcat.
Organizatorii vor porni de la ideea că Vlad Dracul, fost domnitor al Ţării Româneşti (1436-1442 şi 1443-1447), care între 1431-1435 s-a stabilit la Sighişoara, acolo unde, în 1431, s-a născut cel de-al doilea fiu al său, Vlad Ţepeş, cel denumit apoi Vlad Drăculea dar şi Dracula, de către străini.
"În acest an am dorit să ieşim în întâmpinarea publicului iubitor de medieval cu o temă bazată pe un erou românesc şi nu se putea ca acesta să nu fie Vlad Ţepeş, nume care se leagă prin naşterea sa de Cetatea Sighişoarei. De asemenea, am considerat benefic să facem o paralelă între realul Vlad Ţepeş şi ficţiunea Dracula -poveste care a adus Sighişoarei un real avânt din punct de vedere turistic (...)Această temă a fost aleasă ca o urmare firească a celor trei ediţii anterioare", a precizat Sorin Raţiu, preşedinte Asociaţia Turistică Sighişoara, într-un comunicat de presă dat publicităţii luni.
Potrivit acestuia, în anul 2011 tema aleasă a Festivalului de la Sighişoara a fost "Întoarcerea Cavalerilor" , care s-a dovedit a fi "o temă de succes şi un Festival care a marcat o cotitură în modul de exprimare în sensul că am renunţat la aspectul de scenă şi am realizat un Festival interactiv cu spectacole în întreaga Cetate Medievală pe durata a trei zile". A urmat apoi, în 2012, un Festival de cinci zile, după aceeaşi "reţetă" cu tema "Merlin - vrăjitorul lumii medievale în care am avut ca premieră spectacolul "MERLIN" primul spectacol transmis online, iar în 2012 - "IOANA DARC-600 de ani de luptă şi credinţă", tema aleasă ca urmare a împlinirii a 600 de ani de la naşterea acestui simbol medieval European.
În acelaşi document, regizorul artistic al Festivalului Sighişoara Medievală XXI, Liviu Pancu, a subliniat că întâlnirea sa din anul 2010 cu Asociaţia Turistică Sighişoara şi parteneriatul pe latura artistică a determinat o strategie pe termen mediu în ceea ce înseamnă organizarea Festivalului Sighişoara Medievală.
Potrivit acestuia, au fost alese tematici care să contopească energia, puterea şi forţa la tot ce s-a întâmplat până atunci şi să încerce să înscrie Festivalul Sighişoara Medievală în arealul întregului plan de festivaluri medievale cu o noutate.
"Aceasta a însemnat reîntoarcerea către tot ceea ce a însemnat medieval, de la cavaleri, teatru şi muzică, ceea ce Asociaţia a reuşit din punct de vedere organizatoric, iar din punctul meu de vedere conceperea unui program astfel încât să se rămână în această formulă. Am reuşit acest lucru prin instituirea primului Festival Spectacol reuşind să desfiinţăm desfăşurătorul de evenimente care se întâmplă absolut oriunde şi să avem o viziune unitară. Anul acesta am reuşit să aducem totul pe tărâmul românesc cu "Vlad -Cavalerul Dreptăţii" cu un subtitlu "Între mit şi istorie". Nu este reconstrucţie istorică, nu este spectacol istoric este practice o "plutire" între elementele sufleteşti pe care le-a trăit Vlad în momentul în care s-a născut, în momentul în care a avut un tată aparţinând unui Ordin al Dragonilor, în momentul în care a crescut la o Înaltă Curte, cea otomană, lucruri care l-au determinat ca la el acasă să-şi dorească dreptate şi prosperitate pentru neamul lui. Vom face o însumare "energetică" a elementelor care l-au determinat să fie "Cavalerul Dreptăţii", a arătat Liviu Pancu, regizorul artistic al Festivalului Sighişoara Medievală.
Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală va avea loc în data de 26 Iulie, la 16:00, cu Marea Paradă a Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor şi Meşteşugarilor.
La ediţia din acest an şi-au anunţat participarea formaţiile de muzică medievală Ad Hoc, Lupus Dacus, Truverii, Nomen Est Omen, Cva Domini, Terra Alba - toate din România - şi Ambient Folklore din Bulgaria, alături de care Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Lup, Toboşarul si Garda Cetăţii Sighişoara, Ordinul Cavalerilor Crux Alba (Ungaria), Ordinul Cavalerilor Chigot (Bulgaria).
În cadrul festivalului, Teatrul SCENA în colaborare cu Teatrul Naţional Târgu Mureş, UAT Târgu Mureş, U.N.A.T.C. Bucureşti vor pune în scenă super-producţia "Vlad Cavalerul Dreptăţii" .
Preluare: AgerPres