Cele 55 de efective angrenate au acționat pentru paza locațiilor de carantinare, pentru verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pentru depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de izolare la domiciliu, pentru verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate.

În executarea misiunilor au fost utilizate 12 mijloace de mobilitate. S-a procedat la verificarea a peste 1600 de persoane cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu. Pe perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional două persoane care nu au respectat măsura de izolare la domiciliu. Acestea au fost plasate în carantină instituționalizată, cu plata cheltuielilor aferente. Au fost aplicate, în context, două sancțiuni contravenționale în valoare de 3000 lei.

Prin punctele de trecere a frontierei de stat au sosit ieri în țară 159 de maramureșeni care au intrat în autoizolare la domiciliu.

În Monitorul Oficial al României nr. 515/2020 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța de socializare și măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști.

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și