În total, până astăzi, 12 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.866.102 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 15.965 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.765.175 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 719 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 59.114 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.01.2022 (10:00) – 12.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 44 de decese (26 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 44 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 44 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.063, cu 40 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 417 persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 417 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 166 sunt minori, 160 fiind internați în secții, cu 5 mai puțin decât în ziua anterioară și 6 la ATI, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.247.606 teste RT-PCR și 6.438.153 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.636 teste RT-PCR (10.995 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.641 la cerere) și 41.041 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 33.588 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.847 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.337 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 84 de persoane.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și