543.341 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.620 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 344 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 15.334 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.12.2020 (10:00) – 28.12.2020 (10:00) au fost raportate 104 decese (65 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani.

101 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.957. Dintre acestea, 1.197 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.726.466 de teste. Dintre acestea, 7.704 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.315 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.389 la cerere.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Încă 46 de maramureșeni infectați cu COVID19 în ultimele 24 de ore. La nivel național sunt raportate 2.620 cazuri noi, la doar 7.704 teste efectuate

Încă 46 de maramureșeni infectați cu COVID19 în ultimele 24 de ore. La nivel național sunt raportate 2.620 cazuri noi, la doar 7.704 teste efectuate

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și