O grădiniţă din Borşa a fost distrusă de flăcări azi noapte. Incendiul s-a produs în urma unui scurt circuit electric provocat de un cablu electric defect.
Este vorba despre grădiniţa nr. 9 din localitatea maramureşeană Borşa. Azi noapte, în jurul orei 1.40 aceasta era cuprinsă de flăcări. Cel care a observat vâlvătaia a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutorul. Trei autospeciale, dintre care una cu apă şi spumă au intervenit imediat la locul indicat pentru a stinge flăcările. A fost nevoie de două ore pentru ca pompierii să reuşească să stingă focul.
Au ars 80 metri pătraţi de acoperiş din lemn şi tablă, o parte din mobilierul grădiniţei şi câteva geamuri. Norocul a fost că în momentul producerii incendiului nu se afla nimeni în încăpere.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate ân ce împrejurări s-a produs incendiul.
Preluare: InfoMM.ro