Pompierii militari au fost alertați azi noapte, cu privire la producerea unui incendiu la o gospodărie din Săcel.
La faţa locului s-au deplasat pompierii Gărzii de intervenție Bogdan Vodă, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, iar în sprijinul lor, la misiune au participat și pompierii voluntari din Săcel și Săliștea de Sus.
Incendiul a afectat în total circa 120 mp din bucătăria de vară și acoperișul unei anexe (grajd), de unde au fost salvate doua porcine.
Cauza probabilă a incendiului este scurtcircuit electric.