Valorile termice prognozate pentru intervalul 4 - 17 noiembrie se vor încadra, în general, în normele climatologice ale perioadei, în majoritatea zonelor țării.
Cu toate acestea, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, o scădere accentuată a temperaturilor va avea loc după data de 11 noiembrie, când în întreaga țară regimul va cunoaște o răcire accentuată, iar mercurul din termometre nu va arăta mai mult de 10 - 11 grade Celsius, pe timpul zilei.
În zona Maramureșului, temperaturile maxime se vor menține peste normele perioadei în primele zile, când se vor înregistra medii în jurul a 16 — 18 grade ale temperaturilor maxime și 10 — 11 grade ale celor minime.
Pe 6 — 7 noiembrie, vremea se va răci accentuat, spre valori diurne de 10 — 11 grade și nocturne, în medie, de aproximativ 3 grade Celsius, caracterizând o vreme normală termic pentru această dată. Va urma o ușoară încălzire, astfel că între 9 și 11 noiembrie temperaturile vor crește cu 4 — 5 grade, pentru ca după 11 noiembrie să scadă treptat, atingând la sfârșitul perioadei de prognoză medii ale maximelor de 7 — 8 grade, în timp ce minimele vor coborî spre zero grade Celsius. Ploi mai importante cantitativ se vor semnala pe 5 — 6 noiembrie și între 10 și 12 noiembrie. În rest, precipitațiile, neînsemnate cantitativ, își vor face apariția trecător, pe arii restrânse.
Preluare: AgerPres