Prima probă a examenului de bacalaureat, cea scrisă la Limba și literatura română, începe la 9 dimineața și durează 3 ore. Accesul elevilor în sala de examen este permis până la 8 și jumătate cel târziu, pe baza actului de identitate.

La intrarea în școală, elevii vor primi câte o mască, pe care sunt obligați să o poarte pe durata examenului.

Vor fi așezați câte unul în bancă și nu au voie în sala de examen cu rucsac, genți, cărți sau telefoane mobile. Cei prinși cu astfel de obiecte sunt dați afară din examen, indiferent dacă le-au folosit sau nu. Cine copiază nu va mai putea participa la următoarele probe și nici la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

După proba la Limba și Literatura Română, va urma, a doua zi proba obligatorie a profilului, apoi, miercuri, proba la alegere a profilului.

Anul acesta, nu se mai dau probele de competențe digitale și lingvistice.

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat se vor afișa pe 5 iulie, iar rezultatele finale, în urma contestațiilor, pe 9 iulie.


Preluare: europafm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și