Conform informațiilor preliminare, la originea incidentului ar fi o scădere a tensiunii electrice.

Într-unul dintre vagoanele deraiate, care a fost și cel mai puternic afectat, au rămas blocate în jur de 20 de persoane, după cum a declarat o sursă din cadrul poliției moscovite.

„Trei persoane au murit, iar 30 au fost rănite, dintre care 10 au fost spitalizate”, a declarat pentru RIA Novosti o sursă din poliție. Cel puțin două dintre persoanele rănite s-ar afla în stare gravă, cu leziuni la coloana vertebrală. Acestea au fost transportate cu elicopterul la spital.

În același timp, autoritățile municipale vorbesc de cel puțin 50 de răniți cu „leziuni nu prea grave”.

Aproximativ 50 de echipe medicale și câteva elicoptere au fost mobilizate la locului incidentului, unde s-a deplasat de urgență și primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

După cum precizează website-ul metroului din Moscova, circulația trenurilor a fost oprită între stațiile „Park Pobedî” și „Molodiojnaia”.

Ministerul pentru Situații de Urgență pentru regiunea Moscova a indicat că în urma căderii bruște a tensiunii electrice s-a produs o alarmă falsă la metrou, ceea ce a și condus la frânarea bruscă a trenului.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și