Pasagerii au fost nevoiţi să aştepte în faţa uşilor închise, fără să ştie ce se întâmplă.

”Cu uşile închise de 30 de minute, cu pasageri pe pistă”, a scris unul dintre pasageri pe contul de pe reţeaua de socializare Facebook. Acesta a adăugat şi un clip.

A fost o eroare tehnică şi datorită unui blocaj de 3-4 minute au fost cinci uşi care nu s-au putut deschide, dar problema a fost rezolvată. Blocajul nu a durat mai mult de câteva minute”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, potrivit Vocea Transilvaniei.

Independent de aceste erori, o cursă aeriană de la Aeroportul Cluj a fost anulată, iar alte două au avut întârzieri. ”Cursa Viena-Cluj a fost anulată încă de ieri, din motive comerciale, compania anunţând acest lucru, iar zborul Luton-Cluj a fost întârziat din cauza unei urgenţe medicale”, a completat David Ciceo.

Este vorba despre cursa de la Luton, care trebuia să aterizeze la Cluj la 12:30, însă a fost întârziată cu aproximativ o oră, şi de cursa de la Viena ce trebuia să aterizeze la 13:20 dar a fost anulată.

De asemenea, cursa care trebuia să plece de la Cluj spre Bergamo, de la ora 13:15, a fost întârziată 30 de minute.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și