Cel puțin 26 de persoane au fost rănite și peste 300 au fost reținute în cursul incidentelor violente care au izbucnit joi în cea mai mare tabără pentru migranți din Bulgaria, situată la Harmanli (sud), a anunțat premierul Boiko Borisov, citat de AFP. “Revolta a fost reprimată”, a declarat Boiko Borisov la postul național de radio BNR după o vizită în tabăra de la Harmanli în cursul nopții de joi spre vineri.
„Vreo 300 de migranți, printre care șase considerați periculoși pentru siguranța națională au fost reținuți”, iar 24 de polițiști și doi migranți au fost răniți, a precizat premierul bulgar.
Joi seară, poliția a făcut uz de tunuri cu apă și gloanțe oarbe pentru a-i respinge pe sutele de migranți care aruncau cu pietre și încercau să fugă din tabăra în care erau închiși de trei zile.
În cursul dimineții, aproximativ 1.500 de afgani și irakieni, jumătate dintre migranții găzduiți în tabăra de la Harmanli — în apropierea frontierei cu Turcia—, au incendiat pneuri auto și au aruncat cu pietre înspre reprezentanții forțelor de ordine, provocând intervenția a 250 de polițiști, jandarmi și pompieri pentru a-i potoli.
Migranții s-au revoltat din cauza măsurilor luate de autoritățile bulgare pentru a limita răspândirea unei epidemii de scabie. Ca să se limiteze contactele dintre cei din tabără, acestora li se ceruse în urmă cu trei zile să stea izolați în corturile și în spațiile de cazare pe care le au la dispoziție până la începerea examinărilor medicale, luni.
Situația era “sub control” în cursul după-amiezii, când au fost posibile “negocieri între migranții furioși și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Refugiați”, a declarat, pentru AFP, purtătoarea de cuvânt a poliției locale, Nina Nikolova.
Cu toate acestea, tensiunea a crescut din nou la orele serii, numeroși migranți încercând să fugă, potrivit poliției.
Preluare: ActualMM