Tehnica tradițională a fost predată la Muzeul Satului din Baia Mare de către un meșter popular, iar entuziaști, cei mici au promis că vor decora ouă la fel și acasă.

„Luați condeiul și îl încălziți la flacără, îl băgați în ceară de albine, îl încălziți iar și dați pe ou”, le explică meșterul.

Zeci de copii de toate vârstele au învățat să încondeieze ouă cu ceară. Cu toții au fost curioși ce operă de artă poate ieși din mâinile lor.

Fetiță: „Lucrez la un ou pe care am scris „Hristos a înviat” şi o cruce. Nu mi se pare greu, dar nu e nici atât de uşor. N-am mai încondeiat ouă niciodată.”

Și adulții s-au bucurat alături de cei mici. Şi-au readus aminte de copilărie, când decorau în aceeași manieră ouăle.

Tânără: „Încerc să fac niște modele tradiționale Niște colţişori, triunghiuri, și încercăm să păstrăm cât mai mult motivele tradiționale, cum erau folosite în străbuni.”

O femeie din Țara Lăpușului, una dintre zonele încărcate de tradiție din Maramureș, le-a arătat, cu răbdare, copiilor tainele încondeierii ouălor cu ceară.

Monica Mare, director Muzeul Satului Baia Mare: „Ouăle se încondeiază cu condeiul și ceara de albine, iar apoi se pun în baie succesivă de vopsea, iar motivele folosite sunt cele florale, crucea și cele agrare”

Creștinii ortodocși și greco-catolicii sunt pe ultima sută de metri acum cu pregătirile pentru Paște.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și