Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, până la ora 21:00, local în estul, sud-estul şi parţial în centrul ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină.

În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20 - 30 l/mp.

De asemenea, în intervalul 7 - 11 iulie, va fi în vigoare o informare de căldură şi disconfort termic. Astfel, valul de căldură se va intensifica în regiunile vestice şi sud-vestice, unde va fi caniculă şi disconfort termic accentuat.

În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creştere, îndeosebi în sud.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și