Ieri, între orele 09.00 - 19.00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag au organizat o acţiune în scopul prevenirii accidentelor rutiere şi verificării circulaţiei materialului lemnos.
Aceștia au controlat 75 de autovehicule şi au constatat o infracţiune şi 54 de contravenţii, dintre care 28 privind nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 12000 de lei. De asemenea, poliţiştii au retras două certificate de înmatriculare şi un set de plăcute cu număr de înmatriculare.