Viciile tinerilor maramureşeni sunt alcoolul, tutunul, iar mai nou, stupefiantele. Trist este că le încearcă de la vârste tot mai fragede. Iar libertinajul de orice fel “le mânjesc” pentru totdeauna imaginea, stima de sine şi conştiinţa. Însă, desigur, îşi dau seama de acest lucru numai când ajung la vârsta maturităţii.

Etnobotanicele, în aşteptare

În 12 septembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat “undă verde” la deţinerea de NSP (Noi Substanţe Psihoactive), adică la celebrele etnobotanice. Practic, nu va intra în categoria penalului să le ai pentru consum, însă nimeni nu te întreabă de unde le-ai procurat? Modificarea de legislaţie nu a intrat încă în vigoare, până când nu este publicată în Monitorul Oficial. Iar publicarea depinde de motivare. Motivare care încă nu a fost dată publicităţii. În acest context, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Maramureş a făcut publice statisticile referitoare la consumul în judeţ. În vederea îmbunătățirii nivelului de cunoaştere a problematicii drogurilor, prin evaluarea dimensiunilor și caracteristicilor consumului de substanţe psihoactive în rândul populaţiei şcolare din județ, instituţia a realizat o acţiune specifică. Ţinta studiului a fost consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite în rândul elevilor din învăţământul liceal şi profesional. Acesta s-a demarat în perioada mai – iunie 2016. Însă, de atunci, se poate vorbi despre o schimbare în rău a situaţiei.

O treime din minori a fumat în ultima lună

În studiu, au fost avute în vedere prevalenţa de-a lungul vieţii (proporţia de elevi care au consumat cel puţin o dată în viaţă, raportat la populaţia școlară cuprinsă în eșantion), în ultimele 12 luni / ultimul an (proporţia de elevi care au consumat cel puţin o dată în ultimul an, raportat la populaţia școlară cuprinsă în eșantion), respectiv în ultimele 30 de zile / ultima lună (proporţia de elevi care au consumat cel puţin o dată în ultimele 30 zile, raportat la populaţia școlară cuprinsă în eșantion). Astfel, 58,3% dintre adolescenți au declarat consum de tutun cel puțin o dată în viață, 45,1% au menționat consumul de tutun cel puțin o dată în ultimul an, iar 33,4 – în ultima lună. Pentru toate perioadele analizate, valorile înregistrate pentru cele trei tipuri de prevalență sunt mai mari în cazul băieților. Comparativ pe ani de studiu, prevalența consumului cel puțin o dată în viață are valoarea cea mai mare în rândul elevilor de clasa a XI-a, în timp ce prevalențele pe ultimul an și pe ultima lună înregistrează valorile cele mai mari în rândul elevilor de clasa a XII-a. Dat fiind faptul că vorbim despre elevi până la terminarea liceu, vârsta maximă a “grupului-ţintă” a fost de 18-19 ani.

Aproape jumătate au fost rupţi de beţi

Potrivit studiului, deşi consumul excesiv de alcool, cu experimentarea stării de ebrietate, în perioada adolescenţei, poate cauza probleme de sănătate şi sociale, 46% dintre adolescenţi au consumat alcool în exces, de-a lungul vieţii, ajungând la starea de ebrietate. 31,2% au făcut-o în ultimul an, iar 11,6% au experimentat starea de ebrietate cel puţin o dată în ultimele 30 de zile. Pentru toate perioadele de referință, se observă valori mai mari ale prevalențelor consumului excesiv de alcool în rândul băieților. Raportat la anii de studiu, cea mai mare valoare a prevalenței de-a lungul vieții a fost înregistrată în rândul elevilor de clasa a XI-a în timp ce prevalența consumului în ultimul an și cea a consumului în ultima lună au înregistrat valorile cele mai mari în rândul elevilor de clasa a XII-a.

Tinerii au recunoscut că nu au rezistat tentaţiei

Mai gravă este, însă, problematica stupefiantelor. În cazul consumului de droguri ilicite (sedative şi/sau tranchilizante fără prescripție medicală, inhalanți, steroizi anabolizanți, NSP, canabis/ hașiș, ecstasy, cocaină/crack, amfetamine, LSD sau alte halucinogene, ciuperci halucinogene, heroină, ketamină), 15% dintre elevi (aşadar, aproximativ unu din şapte) au declarat consum de droguri ilicite cel puțin o dată în viață. 10,4% au menționat consum de droguri ilicite în ultimul an, iar 4,9% în ultima lună. “Pentru toate perioadele de referință, se observă valori mai mari ale prevalențelor consumului de droguri ilicite (inclusiv tranchilizante/sedative fără prescripție medicală, inhalanți și steroizi anabolizanți), în rândul băieților. În funcție de anul de studiu, cea mai mare prevalență a consumului cel puțin o dată în viață de droguri ilicite (inclusiv tranchilizante/sedative fără prescripție medicală, inhalanți și steroizi anabolizanți) a fost înregistrată în cazul elevilor de clasa a XII-a (22,2%) în timp ce prevalența consumului în ultima lună a înregistrat cea mai ridicată valoare în rândul elevilor de clasa a IX-a (5,9%). De asemenea, consumul în ultimul an a fost declarat de cei mai mulți elevi de clasa a XI-a (11,6%)”, explică studiul.

Băieţii, mai predispuşi la consum

Pentru consumul de droguri ilicite (NSP, canabis/ hașiș, ecstasy, cocaină/crack, amfetamine, LSD sau alte halucinogene, ciuperci halucinogene, heroină, ketamină), 14,5% dintre adolescenți au declarat consum cel puțin o dată de-a lungul vieții, 9,7% au menționat consum cel puțin o dată în ultimele 12 luni, iar 4,5% – în ultima lună. Pentru toate perioadele de referință, se constată prevalențe mai mari în rândul băieților. Raportat la anul de studiu, prevalența consumului cel puțin o dată în viață este cea mai ridicată în rândul elevilor de clasa a XII-a, prevalența consumului în ultimul an – în cazul elevilor de clasa a XI-a, iar prevalența consumului în ultima lună – în cadrul elevilor de clasa a IX-a, conform studiului.

Canabisul, preferatul tinerilor

După tipul de drog consumat, cea mai mare valoare se înregistrează în cazul consumului de canabis – 13,8%; în clasamentul preferințelor urmează consumul de NSP – 3,1%, cocaină – 2,2%, ecstasy – 1,7%, LSD/alte halucinogene – 1,3%, amfetamine – 1,2%, heroină – 1,1%, ciuperci halucinogene – 0,9%, steroizi anabolizanți – 0,7%, inhalanți – 0,7%, tranchilizante/sedative – 0,5%. Pentru ketamină, prevalența consumului cel puțin o dată în viață se situează sub 0,5%. În ceea ce privește consumul de canabis, 13,9% dintre elevi au declarat că au consumat cel puţin o dată în viaţă; 9,5% au declarat că au fumat cel puţin o dată în ultimele 12 luni și 4,1% în ultimele 30 de zile. “Pentru toate cele trei tipuri de prevalențe sunt valori mai mari în cazul băieților și în cazul elevilor de clasa a XII-a. 3,1% dintre elevi au declarat că au consumat cel puțin o dată în viață NSP (Noi Substanţe Psihoactive). Prevalența consumului cel puțin o dată în viață este mai mare în rândul băieților și în rândul elevilor de clasa a XII-a”, explică studiul.

Citește mai mult pe axanews.ro


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și