1.Există un rău absolut?rnrnÎntreaga existenţă umană, aidoma unui foarte complicat carusel, se învârte cu tot mai mare iuţeală în jurul axului principal constituit din bine şi rău. Genesa biblică ne asigură că prima pereche umană şi-a pierdut pentru totdeauna liniştea edenică a începutului omogen şi neprihănit, după ce prin gura şarpelui corupător a aflat că-i stă în putere să influenţeze destinul urmaşilor prin înlocuirea binelui necuprins cu jocul mult mai captivant al eternei opoziţii dintre bine şi rău. Şi astfel, odată cu acel „nenorocit” de măr furat, a demarat istoria divertismentului şi a plictiselii umane, care a atins binecunoscutele cote din zilele noastre...rn
Se subînţelege că după ce-au pierdut dreptul de moştenire asupra Edenului, nici oamenii n-au stat cu mâinile în sân. Că ce şi-au zis sărmanii de ei? Împotriva sentinţei divine nu putem face recurs (Curţile de Apel încă nu-şi intraseră în pită), capul şarpelui primordial nici vorbă să-l strivim sub bocancii infanteriştilor ori sub şenilele carelor de luptă, atâta timp cât fandositul de el zboară mai ceva ca gândul, aşa că nu ne rămâne decât să ne răfuim cu el în plan conceptual, unde la o adică putem oricând să-i demonstrăm că nu există.rn rnCe-i drept, nu la fel de lesne stau lucrurile cu inima, adăpostul preferat al răului, de unde acesta conduce lumea şi unde până în clipa de faţă nu se simte serios ameninţat nici de fumul de tămâie, nici de eficacitatea leacurilor ori de precizia transplanturilor...rn rnŞi iac-aşa, încă din zorii cugetării sale, omul s-a străduit să elaboreze teorii cât mai subtile şi mai convingătoare despre bine şi rău. Lucrurile au mers târâş-grăpiş până în vremea lui Platon, când acest mare pontif al gândirii umane a spus-o cât se poate de răspicat: Adevărata lume este cea a arhetipurilor sau Ideilor (ex. Ideea de frumos sau „frumosul în sine”), esenţe suprasensibile care sunt dominate şi pătrunse de Ideea de bine, un principiu suprem de natură divină!rn rnPotrivit teoriei platoniciene, obiectele percepute prin simţuri nu ar fi decât umbre sau cópii degradate ale Ideilor şi nu ar avea realitate decât în măsura în care participă la Idei. Întrucât din totdeauna au fost oameni care au dorit în mult mai mare măsură să ştie decât să aibă (din fericire pentru omenire încă mai există asemenea visători de mare preţ şi în zilele noastre), Platon a decretat că ştiinţa adevărată nu poate avea alt obiect decât Ideile şi că lucrurile sensibile pot fi numai obiectul opiniei (doxa).rn rn(N.B.: Kalokaghatonul sau obsesia îmbinării dintre bine şi frumos este o splendidă împlinire a acestei aspiraţii platoniciene.)rn rnAutoritatea filosofiei platoniciene a fost într-o vreme atât de mare încât la circa 1000 de ani de la elaborarea ei, mult enigmaticul şi surprinzătorul filosof David ni se dezvăluie ca un neoplatonic get-beget, foarte grijuliu cu distincţia operată de Maestru în rândul arhetipurilor sale. Căci spunea David: „Iar binele este mai de preţ ca adevărul, ca fiind mai universal”.rn rnDar – fapt valabil şi pentru filosofia platoniciană – există un miraculos raport intrinsec între farmecul şi influenţa exercitată de marile creaţii ale omenirii: Chiar dacă autoritatea exercitată de ele asupra spiritualităţii şi înţelepciunii universale cunoaşte perioade de recul sau – mai exact – de relaxare, influenţa potenţială nu scade, ci dimpotrivă sporeşte, graţie farmecului lor inalterabil.rnrn*rnrnŞi atunci, noi oamenii secolului 21, ce trebuie să înţelegem prin bine, după ce atâtea minţi luminate s-au străduit să descojească noţiunea şi s-o desfacă în bucăţi ca pe o portocală şi după ce avem ştire (cunoaşterea ar fi după acelaşi Platon o reamintire) că întreaga istorie umană se prezintă ca o nesfârşită listă a frământărilor şi suferinţelor umane, a ciocnirilor (Hegel le spunea coliziuni) dintre bine şi rău, ciocniri din care răul de regulă iese biruitor, dacă ar fi să ne gândim doar la uriaşele cohorte ale celor căzuţi în războaie ori ale celor seceraţi de epidemii, ba chiar la vremurile de azi, când atâţia şi atâţia semeni de-ai noştri sunt înghiţiţi cu fulgi cu tot de Molohul ambiţiei şi trufiei, respectiv de cel al urii şi cruzimii?!rn rnE clar, prin bine trebuie să înţelegem nu doar o speranţă şi o aspiraţie mereu perfectibilă în urcuşul anevoios al omului înspre Binele suprem. Căci binele este o valoare cu caracter istoric, care „diferă de la o epocă la alta, de la o categorie socială la alta, de la om la om” (Ioan Grigoraş în broşura Binele şi răul, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978).rn rnAflăm, astfel, că mai presus de binele hedonic sau cirenaic, cel creat în secolul al IV-lea î.e.n. de filosoful Aristip din Cirene, şi mai presus de utilitarismul cantitativist al lui Bentham, se situează binele moral, adică binele suprem. De ce suprem? Pentru că un asemenea bine presupune unitatea fondului şi a formei, altfel spus îmbinarea efortului depus întru desăvârşirea continuă (ca de pildă renunţarea la anumite plăceri), cu conştiinţa binelui – forma subiectivă adecvată. Ori forma conştientă a binelui necesită o serie întreagă de procese intelective, volitive şi afective, cum ar fi: actul de deliberare (premeditare) şi alegere, scopul moral, intenţia morală, mijloacele morale adecvate, judecăţile morale, motivele morale. Vine apoi forma corespunzătoare a manifestărilor exterioare, prin care se exprimă elementele conştiinţei morale, căci binele moral este funcţia socialului.rn rnÎn ceea ce priveşte răul, văzut ca funcţie a antisocialului, deosebim un rău biologic (boală, suferinţă), de un rău datorat cataclismelor naturale şi mai ales de un rău moral, care de regulă se identifică cu egoismul şi individualismul. De precizat că răul social-economic, politic sau ideologic poate favoriza apariţia răului moral în viaţa oamenilor (unii criminali caută ca prin atrocităţile comise să-şi răzbune suferinţele şi frustrările îndurate în copilărie), după cum un rău social şi moral poate fi în acelaşi timp un bine individual, cel puţin la nivel sensibil (hedonic sau utilitar).rn rnDouă concluzii se desprind din această scurtă expunere asupra răului:rn rn1)Asemenea binelui, răul este noţiunea polară ce aparţine moralei, prin urmare orice greşeală este un rău, întrucât greşeala este de ordin moral, pe când eroarea este de ordin logic;rn rn2)Relativitatea celor două noţiuni polare, ştiut fiind că în dezvoltarea lor istorică binele şi răul se transformă deseori în contrariul lor. Astfel, în societăţile antice, nimeni nu vedea vreo contradicţie între a fi civilizat şi a-i tratata cu cruzime pe sclavi. Tot aşa, în Evul Mediu se considera un lucru firesc în a-ţi lichida fizic adversarii politici şi în a arde pe rug ereticii şi vrăjitoarele.rnrn*rnrnIar acum, după aceste precizări, ce putem spune: Există sau nu există un rău absolut? Deşi suntem înclinaţi să-i acceptăm fiinţarea şi prezenţa neîncetată în noi şi în afara noastră sub numele de Satana, corect este să presupunem că acest neobosit inspirator al răului nu întruchipează nici pe departe absolutul.rn rnA crede despre diavol că este absolut, înseamnă a aduce atingere Absolutului divin, despre care ştim că este mai dinainte de toţi vecii şi că toate El le-a făcut. Prin urmare, toate cele existente în nesfârşitul văzutelor şi nevăzutelor Îi sunt ulterioare şi subordonate. A crede despre rău că este absolut, se cheamă a-l ridica pe aceeaşi treaptă de măreţie cu Dumnezeul atotputernic, despre care suntem îndemnaţi să credem că este triunic, nicidecum quatrounic sau chiar cu totul inexplicabil pentru echilibrul credinţei şi al logicii noastre umane.rn rnDe altminteri, Biblia ne dă asigurări că răul nu poate fi absolut prin aceea că el nu este considerat nici etern (zilele lui sunt numărate) şi nici atotputernic (n-a îndrăznit să se atingă de Iov fără acordul adevăratului Creator). Ori e de la sine înţeles că nu se poate vorbi de absolut fără atributele eternităţii şi atotputerniciei...rn rnLa fel de neînţelept ar fi să se creadă că binele şi răul coexistă în persoana lui Dumnezeu, atâta timp cât Biblia, bunul simţ şi un filosof de gabaritul lui Platon ne încredinţează că Binele este un principiu suprem de natură divină. Ba mai mult, gânditori teologali de talia lui Augustin şi Thomas d’Aquino au văzut în rău un parazit ontologic al binelui, un ceva fără esenţă atunci când dispare identitatea binelui. De exemplu, spuneau ei, copacul reprezintă un bine, iar putregaiul ceva rău. Dar când putregaiul cotropeşte tot copacul, nu mai rămâne nimic.rn rnSă mai subliniem că răul absolut este inacceptabil şi din următorul motiv, de unde - de altminteri - decurge putinţa de îngenunchere a păcatului şi de întoarcere a păcătosului: Oricine săvârşeşte o abatere de la normele de convieţuire socială, implicit un păcat, de fapt urmăreşte ca în acest mod să-şi adjudece un bine personal! Poate că de aceea în creştinism, cu certitudine că în toate marile religii, nu există păcătoşi incurabili şi deşeuri biosociale. Sub coaja răului zace întotdeauna binele potenţial, care prin voinţă, căinţă şi perseverenţă ajunge să triumfe acolo şi atunci când este cu adevărat dorit.rn rnPutem spune, aşadar, că scopul final al oricărui rău uman îl constituie obţinerea binelui (personal, de familie, de clan), numai că este greşită – sau, mă rog, taxată ca atare – calea pe care cel în cauză o apucă în vederea dobândirii acelui bun sau bine. Legalmente vorbind, singura cale admisă pentru însuşirea unui bun sau pentru sporirea binelui este calea normală, adică cea urmată de marea majoritate a semenilor în conformitate cu poruncile Decalogului creştin şi în conformitate cu actele normative ale fiecărui stat civilizat în parte, respectiv cu normele universale ale convieţuirii umane paşnice. rn rnÎnsă noţiunile de normal şi normalitate necesită ele însele o cercetare atentă, atâta vreme cât legile morale generale, la fel ca cele cetăţeneşti, devin inoperante în cazul atâtor învârtiţi cu ifose şi pretenţii de oameni onorabili, aidoma celor mulţi şi temeinic căptuşiţi din România postdecembristă, care s-au văzut la un moment dat în vârful piramidei sociale, după ce au pus umărul la răsturnarea ei valorică şi apoi la reaşezarea ei cu vârful în jos. Asta da normalitate...rnrnGeorge PETROVAIrn
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News