Chiar din Introducere, autorul face precizarea că a ales cincisprezece profiluri de criminali în serie, care nu-i vor lăsa indiferenţi pe cititori, toţi aceşti criminali fiind psihopaţi, ceea ce înseamnă că nu erau bolnavi mintali atunci când au pornit sarabanda răului. Adaug că eu însumi, autorul acestui text, nefiind întru totul convins de afirmaţia laconică a lui J.A.Cebrián în legătură cu discernământul psihopaţilor, m-am adresat eminentului intelectual şi doctor Irimie Lenghel. Iar domnia-sa a confirmat că psihopaţii sunt capabili să discearnă între bine şi rău, drept urmare, întru totul justificat ei au fost găsiţi vinovaţi pentru faptele comise şi în final condamnaţi pe măsura grozăviei acestor fapte.rn rnE drept, nu toţi criminalii pomeniţi în carte şi-au primit pedeapsa meritată. Astfel, „văduva neagră” Belle Gunness, cea căreia i se atribuie minimum 42 de victime, în anul 1908 a dispărut fără urmă, nu înainte de-a intra în folclorul nord-american, „povestea sa văzând chiar luminile rampei sub titlul «Misterul doamnei Gunness»”, după cum notează autorul. Şi mai departe: „Nu vom şti niciodată ce i s-a întâmplat acestei psihopate, dacă a ars în flăcări sau a ajuns o bătrânică bogată şi respectabilă”.rn rnNici Jeanne Weber, „sugrumătoarea din Paris” cu vreo 10 copii pe conştiinţă, nu a fost pedepsită pe măsura faptelor sale oribile, căci în anul 1909 ea s-a autostrangulat (dovadă că pedeapsa divină acţionează fără greş), după ce a fost internată în sanatoriul psihiatric din Noua Caledonie.rn rnÎn schimb Peter Kürten, „vampirul din Düsseldorf”, s-a predat poliţiştilor pe 24 mai 1931, fără să opună rezistenţă, iar Fritz Harmann, ferocele „măcelar din Hanovra”, l-a îngrozit pe judecător atunci când i-a povestit cu lux de amănunte cum sfâşia cu dinţii gâtul tinerilor ademeniţi în camera sa (numărul victimelor măcelărite şi apoi transformate în cârnaţi, nici măcar el n-a putut să-l precizeze), pentru ca în final să-i mai uimească o dată pe magistraţi, atunci când i-a implorat pe aceştia să-l condamne la moarte!rn rnJ.A.Ceribán se mai întreabă în Introducere de ce aceste oribile fiinţe au ales partea întunecată a vieţii? Şi tot el răspunde că „experţii în criminologie consideră copilăria ca fiind foarte importantă atunci când este vorba de modelarea personalităţii noastre”. Cu niţel umor, autorul ne înfăţişează cele trei cauze care apar frecvent în biografiile copiilor candidaţi la o carieră de criminali psihopaţi:rn rn1)Urinatul nocturn în pat, chiar şi la o vârstă mai mare de 12 ani;rn2)Impulsul obsesiv de a chinui animalele de casă ori prietenii;rn3)O mare atracţie pentru foc.rn rnNu avem nici un motiv să ne îndoim că personalitatea copiilor marcaţi de aceste trei deficienţe, are toate şansele să avanseze înspre plăcerea hâdă a săvârşirii crimei. Dar din scurtele biografii ale acestor monştri cu chip uman, aflăm că şi alte cauze favorizează acumularea urii şi dezvoltarea cruzimii lor:rn rna)Ura nutrită faţă de întreaga societate, din care se simte exclus fie pentru statura sa pitică, fie pentru sluţenia sa fizică. Este cazul lui John Ketch, călăul feroce din Anglia secolului al XVII-lea;rnb)Mediile constituite din familii sărace, cu tată alcoolic şi violent, aşa ca în cazul lui Peter Kürten, care printre altele suferea şi de ejaculare precoce, o altă caracteristică frecvent întâlnită la criminalii psihopaţi;rnc)Firea rebelă, de adevărat bătăuş ce-l caracteriza pe copilul John Wesley Hardin, devenit în scurt timp fiorosul pistolar din Vest, cel căruia i se atribuie 44 de victime;rnd)Dorinţa de înavuţire cu orice chip. Este cazul acelei sinistre Belle Gunness despre care deja am amintit, precum şi a „seducătorului de văduve”, Henry Desiré Landru, cel mai celebru între psihopaţii francezi;rne) În cazul lui Albert H. Fish, „căpcăunul din New-York”, cel mai vârstnic condamnat la scaunul electric din închisoarea Sing-Sing, se învederează o serie întreagă de anomalii: sadism, masochism, castrare, exhibiţionism, pedofilie, coprofagie, fetişism, canibalism, hiperhedonism:rnf)Mediul familial apăsător în care s-a născut şi a copilărit Ted Bundy, „prădătorul din Seattle”, conjugat cu eşecul primei iubiri, au făcut din acesta un psihopat sexual: lovituri cu bare de fier şi ciocane, penetrări vaginale cu drugi metalici, strangulări etc.;rng)În cazul lui Andrei Romanovici Cikatilo, cel supranumit „bestia din Rostov”, norocul l-a ajutat pe acesta într-un mod de-a dreptul miraculos ca să scape de mai multe ori din plasa poliţiei ce-i luase urma, iar după ce lucrurile se mai linişteau cât de cât, să reînoade şirul fărădelegilor pentru a-şi servi un nou orgasm monstruos în faţa victimelor ciopârţite.rn rnN.B.: Lista criminalilor în serie este departe de a fi completă, dacă ne gândim numai la faptul că din ea lipseşte Jack Spintecătorul, una dintre cele mai celebre şi mai enigmatice bestii.rnrnrnGeorge PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News