El le-a spus colegilor săi din cadrul BPN al PNL că "Am suferit o criză pe care aș numi-o Criza coabitării, în sensul prin care prin numirea lui Kovesi după înțelegerea Ponta și Băsescu și noi având o anumită poziție s-a generat o criză pentru că a fost vorba de o criză.... PSD se adâncește în coabitarea cu Băsescu, iar noi credem că drumul trebuie să fie cel dat de programul, de direcția și de spiritul USL."

"E limpede pentru toată lumea că unul din avantajele enorme pentru TB și pentru cei care sunt lângă domnia sa dpdv politic constă în faptul că această coabitare în aceste forme stârnște neîncredere și aduce beneficii pt el.... Se vede asta în aparițiile sale care se îndesesc, am avut una aseară, cu dânsul ne-am culcat, cu dânsul ne-am trezit, ba la agricultori, ba la judecători, la toate categoriile de oameni ai muncii 2.55.04 Da impresia de un presedinte reconfirmat, legitimat..."

"Al doilea avantaj este acela că la ordinea zilei și nu mai este doar o invenție de presă – fractura din USL. Acuma... imediat după Paște la inițiativa premierului și având caracterul intim și secret nu vă ascund nimic premierul a propus un lucru pe care l-am salutat cu bucurie și cu care sunt de acord și anume ca să pornim o ofensivă de recâștigare a încrederii și a coerenței USL. I-am spus că este de dorit, că necesită 2-3 lucruri care sunt posibile și legitime – o revenire la un mod care a funcționat de a discuta impreuna deciziile guvernamentale importante, a recalibrării discursurilor în guvern și să nu mai ia el toată imaginea ci să lase și altora pentru a nu exista riscul de a confisca totul și a da impresia că suntem o prezență insignifiantă și a fost de acord."

"I-am atras atenție de un lucru de natură estitică. Bun s-a petrecut coabitarea, dar acum e cazul să existe puțină atenție – ei vorbesc cu multă poftă de coabitare și ne invită alegătorii și pe noi la ea. I-am spus că și psd-iști au fost fugăriți și chiar urmăriți, că atacurile dure ale lui Băsescu au fost și asupra lor nu doar la noi și noi avem o sinceră proastă apreciere despre tipul de om Traian Băsescu – noi nu putem indiferent de ce conflicte mai avem să vorbim de frumusețrea coabitării așa cum cu prospețime vorbește domnul Zgonea de asta. Putem să facem tot felul de compromisuri, dar dacă ei au făcut asta să nu mai aducem fără rost în discuția publică tema coabitării.

"I-am atras atenția că în domeniul revizuirii Constituției s-ar putea să, că nu știam nici eu care e anvergura pe care noi o dorim trebuie discuții serioase. Vâzând că tema e luată ca ceva facil și deci ușor de bifat , niște capitole practic închise discuției pentru ca să nu se deranjeze alții . În fine cu regionalizarea conștient fiind de slăbiciunea noastră în acest sens și de faptul că noi în interiorul partidului nu am reuși să avem discuții coerente și să avem opțiuni coerente trebuie să ținem seama că lucrurile astea nu se pot face foarte repede. Lucrurile astea s-au acceptat și am mers mai departe."

"Acum ne aflăm în situația și ăsta e dreptul lui a solicitat o normalizare a relațiilor și a atacurilor pe care unii dintre noi le-au avut la adresa sa pentru că ce-i drept la momentul Crizei Coabitării, Crizei Kovesi, au fost colegi de ai noștri și când spun colegi vorbesc de parlamentari care au spus că Victor Ponta e șantajabil, că VB e trădător, că PSD face și drege. Este adevărat că aceste declarații au existat și el a cerut și eu am înțeles chiar dacă nu mi-a venit bine ca să începem să o închidem”.

"Și așa a apărut Criza SRS și ieri am primit o delegație mare și cu un aer destul de marțial chiar ... Au venit și au spus că noi trebuie să facem ceva, că nu se poate și au invocat un articol care există în Protocolul USL, articolul 1.1.4... și pe scurt să îl dăm afară."

"Eu am încercat să le explic că ar trebui să revenim la normal ... și am încercat să despărțim lucrurile pentru că avem un episod care s-a petrecut în Parlament , la Senat (e vb de Legea intabularii terenurilor agricole)... povestește de ea – ca a fost o situație parlamentară normală."

"Al doilea lucru a fost cel cu comisia parlamentară care e din capul locului un subiect compromis... nu am înțeles dc psd-iștii au semnat... este adevărat că srs fiind si jurnalist și scriind și participând la multe emisiuni a formulat acuzații care sunt înacceptabile."

"Acum trebuie să ne organizăm și la comunicare. Lor le vine ușor pentru vin și spun că postul ăla e al lui Ghiță dar e înjurat de Paula Rusu și de alții , dar e adevărat nu cazuri de parlamenri PSD care să vină să spună că liberalii sunt niște și așa mai departe. Nu sunt, se feresc foarte bine, au această disciplină. La noi sunt multe astfel de cazuri și de fapt ce ne rămâne nouă de discutat este dacă putem la un moment dat să ne organizăm în această relație cu PSD."

"Pentru că noi atâta timp cât noi ne plângem că PSD ocupă teritoriul pentru că în fiecare zi ocupă câte ceva ... îi laudă că atacă toți, că laudă toți și aste unul din secretele pentru care par foarte puternici și câștigă teren și e cazul să vedem dacă putem face la fel – pe atacuri și pe susținere."

"Dacă ne enervăm că ei au câștigat terenul pe presă, că ei au o bună comunicare. E nevoie de f multă coordonare și temele principale trebuie duse de vectori puternici de imagine. Tr sa ne organizăm. Nu stiu ce au de gand cei din psd. NU mai e ce a fost. Lucrurile se schimbă în mod firesc."


Preluare: pesurse.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și