Institutul Naţional de Sănătate Publică informează joi că în săptămâna 18 - 24 aprilie au fost raportate patru cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu trei mai puţine faţă de săptămâna precedentă.
În aceeaşi perioadă a sezonului trecut nu s-au înregistrat cazuri de infecţii respiratorii acute severe.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 30.563, cu 1,4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (30.991) şi cu 40,8% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară.
Au fost raportate la nivel naţional 839 de cazuri de gripă clinică.
Până în prezent, de la începutul sezonului, au fost înregistrate 3 decese confirmate cu virus gripal.
Până la data de 24 aprilie, au fost vaccinate antigripal 1.512.459 persoane din grupele la risc cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.
Preluare: AGERPRES